TownPress
Choose language:

Dezbateri publice la Primăria comunei – subiecte de interes pentru comunitate

  • Data :

    22 iulie 2025

Astăzi, începând cu ora 11:00, în incinta Primăriei au avut loc dezbateri publice privind exploatarea zăcămintelor minerale din zona Cerlina, precum și alte subiecte importante care urmează a fi supuse aprobării în ședința Consiliului Local.

La eveniment au participat specialiști ai mediului, reprezentanți ai Agenției "Moldsilva", experți în domeniu, reprezentanți ai instituțiilor publice, dar și numeroși locuitori ai comunei, care și-au exprimat opiniile, preocupările și au venit cu propuneri relevante.

Mulțumim tuturor celor care au participat și au contribuit la un dialog deschis și constructiv, demonstrând implicare activă în deciziile care vizează viitorul localității noastre.